Sec.XI- Armenilor le este permis să se stabilească în teritoriul Rusiei Kievene, în timpul prințului rus Izyaslav (1054-1078), pentru a-l sprijini în război [13].. Anii 60 și 70 ai sec.XIV – se așază armeni în Bucovina (erau emigranți bogați din regatul Cilicia, ultimul stat armenesc independent al Evului Mediu, capturat de mameluci). Armenii au urmat ruta comercială spre Occident și s-au așezat pe malul râului Prut [13]. 13 august1388 – sunt menționate într-un condac (scrisoare de recomandare) al Catolicosului Theodoros II, printre altele, parohiile armenești din Bucovina: Siret și Suceava [13]. 1401 – capitala economică devine centrul unei dieceze armenești separate [13]. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, armenii s-au așezat în șapte orașe ale Moldovei. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, numărul armenilor a crescut semnificativ [14]. Sec. XVI-XVIІ – ca rezultat a dorinței lui Ștefan VI de a-i converti forțat pe armeni la ortodoxie și din cauza altor evenimente din vremea acestor două secole, armenii au migrat spre Transilvania [14]. 1774 - 58 de familii armenești locuiau în Bucovina. În această perioadă, împăratul austriac Iosif II și negustorul armean Nicorovici s-au întâlnit la Liov pentru a discuta depre căutarea unor teritorii favorabile pentru așezări armenești în Bucovina. Împăratul i-a cerut lui Nicorovici să găsească asemenea locuri în Bucovina și să faciliteze reașezarea armenilor în Bucovina [14]. De fapt, aceasta a însemnat debutul unui program de a stabili și dezvolta colonii armenești în Bucovina.